A fost odată...

Începând cu 23 aprilie 1999, dată la care fotoclubul nostru a luat numele marelui OM, avocat și artist fotograf Mihai Dan-Călinescu E.FIAP, în fiecare an, la această dată, organizăm o expoziție omagială retrospectivă cu imagini tematice din creația mentorului nostru spiritual.

În acest an punem pe simezele virtuale una din tematicile dragi ale lui Călinescu și anume, imagini din satul românesc, așa cum mulți dintre noi nu îl știu; „A fost odată...” Este imaginea acelor ființe necunoscute care au clădit adevăratul spirit românesc, adevăratele tradiții și viață spirituală pe care, din pacate, le mai găsim doar în imaginile unor mari fotografi.

Colegul nostru, Bogdan Negoiță, demn urmaș al marelui Călinescu, a realizat această frumoasă expoziție virtuală, pentru care îi mulțumim, noi și dumneavoastră, cei ce veți parcurge cu emoție „sălile” acestei expoziții. https://www.artsteps.com/embed/607a82457fe80a8daaddcd1e/560/315

Mulțumim și colegului nostru Adrian Trică pentru afișul expozitiei.

Vă dorim vizionare plăcută!

Mircea Anghel A.FIAP, Hon.FICS, Hon.CPE, HON.FCPA.

 

...

Salonul Fotoclubului la Cârcea - 2019

Acest salon al fotoclubului este o premieră și a fost organizat de doi dintre membrii fotolcubului: Andrada Cojocaru și Daniel Păsărin, reporteri la Radio Oltenia Craiova.

Radio Oltenia împreună cu Primăria Cârcea, au organizat la Centru Cultural Cârcea o activitate cu genericul „Magia Crăciunului la Cârcea”, în care, timp de două seri, s-au desfășurat o serie de evenimente culturale foarte interesante, la care au participat foarte numeroși localnici și personalul postului de radio craiovean.

La Cârcea,unde a fost prezent la vernisaj Adrian Trică, președintele fotoclubului nostru, am participat cu 21 de expozanți, care au expus pe simeze 42 de lucrări alb/negru și color.

Mircea Anghel A.FIAP, Hon.FICS, Hon.CPE, HON.FCPA.

...

Salonul Artiștilor Fotografi Craioveni - 2019

Acest salon dedicat Zilei Naționale a României, a fost organizat în actuala ediție de Fotoclubul „Mircea Faria”, în holul Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova.

Fotoclubul nostru a participat cu 21 de artiști fotografi, care au expus 42 de lucrări alb/negru și color, multe dintre acestea fiind acceptate și premiate la saloanele naționale și internaționale de fotografie.

Salonul a fost inițiat cu regularitate de fotoclubul nostru, în fiecare an, începând cu anul 1999 și a fost destinat punerii în evidență a creațiilor fotografice ale membrilor fotoclubului care au fost acceptate și premiate în anul respectiv în cadrul saloanelor naționale și internaționale la care am participat.

Mircea Anghel A.FIAP, Hon.FICS, Hon.CPE, HON.FCPA.

...

ARMATA ROMÂNĂ Expoziție de fotografie militară Mircea Anghel - 2019

Ca omagiu adus zilei de 25 octombrie, Ziua Armatei Române, această expoziție personală de fotografie militarăam dedicat-o militarilor români care au servit patria sub drapel, fie pe teatrele de acțiuni militare ale lumii, fie în aplicații și exerciții tactice în poligoanele și taberele de instrucție. 

Ca în fiecare an, încă de la înființarea fotoclubului, și anul acesta am pus pe simezele Cercului Miltar o colecție de exponate care conține imagini din activitățile pe care le-au desfășurat unitățile militare și comandamentele în care am activat pe parcursul carierei mele ca ofițer.

Fotografiile surprind militarii români în acțiune: patrulele desfășurate de  Scorpionii Roșii din Craiova în Afganistan, prezentarea tehnicii de luptă românești la aplicația din RDG cu trupele Tratatului de la Varșovia, trecerea trupelor și tehnicii de luptă peste cursurile de apă, aplicațiile tactice în diferite zone ale țării și în cooperare cu Armata Bulgară, tabere de instrucție de iarnă și la cursurile de apă, trageri de luptă reale în poligoane cu diferite tipuri de armament și alte activități.

Mircea Anghel A.FIAP, Hon.FICS, Hon.CPE, HON.FCPA.
 

...

Expoziție personală Mircea Anghel - „Misterele Styxului” Arad - 2019

Cuvântul Libertății,  3 septembrie 2019Mircea Anghel
Autor Magda Bratu
 
Cu o activitate de peste 50 ani dedicată fotografiei artistice, în lumea căreia s-a impus atât prin expoziții și participări la saloane (inter)naționale, cât și ca profesor și chiar organizator al unor evenimente de profil, Mircea Anghel a obișnuit publicul, în ultima vreme, să creeze punți în și dincolo de artă. O face prin prietenia pe care o poartă numeroșilor colegi de pretutindeni, prin colaborările Fotoclubului craiovean „Mihai-Dan Călinescu” pe care îl conduce, cu altele din țară, iar mai nou, prin tema unei expoziții personale: „Misterele Styxului”. 26 de imagini – dintr-o colecție de 40 de lucrări – ale unui vechi pod pietonal pe cabluri peste râul Jiu, într-o atmosferă aproape ireală, ducând cu gândul la legendarul Styx și la luntraşul Caron, vor fi prezentate la Arad. Vernisajul are loc astăzi, ora 18.00, la Sala CLIO a Complexului Muzeal Arad, evenimentul fiind organizat de Foto Clubul Arad, Societatea Română de Artă Fotografică „DACICA” și Asociația Fotoclubul „Mihai-Dan Călinescu” din Craiova.

«Toată atmosfera parcă de vis, de basm, ceaţa care învăluia totul, peisajul oarecum nefiresc şi liniştea aceea, venită parcă din altă lume, îmi dădeau fiori şi mă îndemnau în acelaşi timp să merg mai departe, pas cu pas, imagine cu imagine. Tot ce mă înconjura era aproape ireal şi cu fiecare metru parcurs mi se releva altă lume, pe care nu o mai văzusem înainte. Primul şi cel mai puternic impact asupra mea l-a avut imaginea crucilor celor „trecuţi dincolo”, aşezate cuminţi pe pomi, la capătul podului. Prin partea locului, acest simbol al crucilor aşezate pe pomi sau chiar pe pământ, lângă o apă curgătoare sau o fântână ori la capătul unui pod simbolizează „trecerea Styxului”. Iar mie, acest pod fantomatic mi s-a relevat ca fiind chiar legendara luntre a lui Caron».

Este povestea cu care Mircea Anghel – A.FIAP își însoțește expoziția personală „Misterele Styxului”, ale cărei lucrări redau, de fapt, vechiul pod pietonal pe cabluri peste râul Jiu, aflat în apropierea comunei Bâlta de lângă Filiaşi, care acum nu mai există. Colecţia cuprinde un numărde 40 de lucrări, format 42×64 cm, din care publicului din Arad îi vor fi prezentate 26. Expoziția a fost vernisatăla Craiova și a mai putut fi văzută la București (Galeria „F64”) și Brașov (Cercul Militar), Cluj (Biblioteca Județeană „Octavian Goga”) și Rm.Vâlcea (Galeria UAP).

...

Expoziție Kristin Reinhart - 2019

Kristin Reinhart
Fotograf independent
Educatie
Bachelor of Fine Arts, 1995, SUNY College at Buffalo

Experienta
Fotograf independent 1995-Prezent

  • Universitatea Le Moyne, Syracuse, NY - fotografii la multiple ceremonii
  • Calatorii fotografice: Ireland, France, Romania. 
  • Fotografie de ceremonii matrimoniale (1995-2006).

Tehnician, Color Tech Professional Photo Lab
Tehnician, Color and Black & White Darkroom 1996-2001

  • Procesare fotografie culoare / alb&negru pentru fotografi profesionisti
  • Tehnician control de calitate pentru toate procesarile
  • Tehnician de aparatura de laborator fotografic

Premii cu jurizare: 
Lucrari acceptate, 1st International Photo Contest, Mihai Dan-Călinescu, 2019
Lucrari acceptate (2), 47th Western New York Exhibition, Albright-Knox Art Gallery, 1998
Lucrari acceptate, 46th Western New York Exhibition, Albright-Knox Art Gallery, 1996
Blue Ribbon, Premiul National Scholastic Art, Arnot Art Museum, 1986
Gold Key, Premiul National Scholastic Art, Arnot Art Museum, 1986
Certificat de Merit, National Scholastic Art Award, Arnot Art Museum, 1986

Expozitii
Expozitie Solo, Cafe Kubal, Syracuse, NY 2018 
Expozitie grup, College Street Art Gallery, Buffalo, NY 2000
Expozitie grup, Western New York, Albright Knox, Buffalo, NY 1996/1998
Expozitie Solo / Student, Butler Library, Buffalo, NY 1995

Asociatii Profesionale
Global Photographic Union
Mihai Dan-Călinescu Photoclub Association

...

Tură foto în Serbia - 2019

10 membri ai fotolcubului nostru au participat la o tură foto pe teritoriul Serbiei, în cadru căreia am vizitat mai multe obiective interesante din punct de vedere fotografic de pe teritoriul statului vecin. Planificatorul și organizatorul acesteia a fost colegul nostru Adrian Trică, președintele fotoclubului.

Aceste obiective au fost alese în mod deosebit de-a lungul Dunării dar și în alte zone din adâncimea teritoriului sârb.
Am selectat locuri cu însemnătate istorică dar și obiective turistice, etnografice culturale, cât și locuri de belvedere.

Iată care au fost acestea: Cetatea Fetislam Cladovo, Clisura Dunării, Donji Milanovaț, Cetatea Golubaț, Kapetan Mișin Breg, Peștera Rajko, Majdanpek, Lepenski Vir, Mănăstirea Kraku Bogdan & Marele Prerast, Rajacike Pimnițe (denumirile sunt trecute în fonetica română).

Deplasarea am făcut-o cu mașinile personale.

Mircea Anghel A.FIAP, Hon.FICS, Hon.CPE, HON.FCPA.

...

Workshop Horezu - 2019

Cu toate seriile de cursanți am făcut numeroase ieșiri în teren, atât în parcurile Craiovei, în Craiova și împrejurimile ei, precum și în județele vecine.

Astfel, cu actuala serie de cursanți, am organizat un workshop de două zile în zona deosebit de frumoasă a împrejurimilor Horezului din județul Vâlcea.

Pe lângă obiectivele etno-folclorice importante, am abordat zonele și punctele de belvedere, obiectivele istorice și religioase deosebite și, evident, obiectivele fotografice deosebit de valoroase ale zonei.

Deplasarea am făcut-o cu mașinile personale iar cazarea am avut-o asigută la o foarte frumoasă pensiune din zonă.

Important este că ne-am întors cu un bogat material imagistic pe care cursanții îl vor folosi pentru selecția imaginilor din portofoliul propriu, ce va fi prezentat în expoziția finală a cursului.

Mircea Anghel A.FIAP, Hon.FICS, Hon.CPE, HON.FCPA.

...

Workshop Valea Mureșului și Expoziția EXPRESII la Fotoclubul Tg.Mureș - 2019

Planificată încă din anul precedent, expoziția de portrete EXPRESII  a membrilor fotoclubului nostru la sediul Fotoclubului Tg. Mureș practic a deschis seria de acțiuni pe care le-am întreprins pe Valea Mureșului.

Expoziția a fost vernisată în cadrul Zilelor Orașului Tg.Mureș, la sediul din Cetate al acestui fotoclub, în prezența membrilor acestuia și a șase membri ai fotoclubului nostru. Ne-a onorat cu prezența cel mai vechi artist fotograf din țară, Dl. Haragos Zoltan E.FIAP, de care ne leagă o prietenie veche și sinceră. Această prietenie datează încă din anii 1960, de pe vremea lui Mihai Dan-Călinescu și Marx Jozsef, doi mari reprezentanți ai fotografiei românești și doi fondatori de fotocluburi și școli de fotografie în aceste părți de țară. Este recunoscută deja în domeniul fotografic, prietenia dintre membrii fotolcubului oltean și membrii fotoclubului mureșan. Gazdele noastre au organizat pentru noi o seară în lunca Mureșului la care am „socializat” câteva ore.

Traseul și obiectivele workshopului au fost organizate de colegul nostru Adrian Trică, președintele fotoclubului.
Pe traseul văii Mureșului am abordat cele mai importante obiective istorice, culturale și etnografice locale din mai multe localitati: Castelul Haller, Castelul Haller 1, Castelul Degenfeld, Castelul Kemeny, Castelul Gurghiu - Rakoczi - Bornemiza, Castelul Teleky, localitățile Tg.Mureș, Mediaș și Tei Saschiz.

Mircea Anghel A.FIAP, Hon.FICS, Hon.CPE, HON.FCPA.

...

Salonul Internațional de Fotografie „Mihai Dan-Călinescu” Ediția I - 2019

Ca partener și coorganizator a fost Muzeul Olteniei din Craiova, prin directorul său, Dl. Florin Ridichie. Muzeul a găzduit și vernisajul expoziției finale și ne-a facilitat printarea catalogului, precum și alte cheltuieli necesare desfășurării unui asemenea eveniment.

Acest salon internațional de Fotografie are în spate alte șapte saloane naționale care au purtat, și acestea, numele marelui om, avocat și artist fotograf craiovean, Mihai Dan-Călinescu. În România,și nu numai, a fost o premieră ca un salon de fotografie să poarte numele unui artist fotograf reprezentativ pentru zona sa geografică.

Deși am întâmpinat greutăți în obținerea patronajului FIAP, am organizat salonul chiar fără patronajul acestui for internațional, având aprecieri din toată lumea pentru corectitudinea jurizării și pentru catalogul deosebit pe care l-am realizat. Au acordat patronaje PSA (Photographic Society of America), GPU (Global Photographic Union), ICS (The Image Colleague Society), DACICA SRAF (DACICA Societea Română de Artă Fotografică).

Au fost înscriși la acest salon 106 participanți, de pe toate continentele (mai puțin Africa), cu peste 1500 de lucrări, înscrise la cele patru secțiuni și am acordat în final un număr de 96 de medalii și mențiuni pentru cele peste 500 de lucrări acceptate. Calitate lucrărilor acceptate și premiate a fost deosebită și apreciată de toți participanții la vernisaj și cei înscriși în secțiunile salonului.

Vernisajul s-a bunurat de o prezență numeroasă atât din țară cât și de peste hotare.

Mircea Anghel A.FIAP, Hon.FICS, Hon.CPE, HON.FCPA.

...

Expoziţie Armand Beraru la Centrul Comunitar Evreiesc Bucureşti - 2019

Armand BeraruPentru a doua oară în acest an, artistul fotograf româno-israelian Armand Beraru organizează în ţara noastră o expoziţie de fotografii, după cea din primăvară, de la Craiova. Dacă la aceasta din urmă nu a fost prezent, la cea din Bucureşti a simţit „chemarea” să fie de faţă. „Este, de fapt, o retrospectivă”, a declarat artistul pentru RE. „Aş caracteriza-o un fel de performanţă într-o perioadă sensibilă a vieţii mele. Este vorba de vârsta mea, când este mai dificil de realizat o expoziţie şi chiar şi fotografii. În general, această expoziţie nu are o temă anume, singurul subiect «colectiv» ar fi artiştii plastici din Israel”, ne-a explicat Armand Beraru. „Celelalte fotografii le-am ales dintre cele care mi-au plăcut cel mai mult, pe care le-am considerat cele mai reuşite şi care sunt adunate pe diferite teme cum ar fi: Cu aceste mâini, Din Expoziţii, Dansuri, Pe străzi, Flori şi altele”. Artistul ne-a vorbit şi despre cele trei albume în care a adunat cele mai frumoase fotografii, făcute de-a lungul timpului. În cuvântul rostit la vernisajul expoziţiei, Armand Beraru şi-a mărturisit satisfacţia că la vârsta lui, de 86 de ani, poate fi prezent cu o expoziţie în România şi şi-a exprimat speranţa că publicul va aprecia calitatea şi tematica fotografiilor. El a spus că va dona fotografiile, pentru o anumită perioadă, Centrului Comunitar Evreiesc şi Asociaţiei Artiştilor Fotografi din Israel. Armand Beraru le-a mulţumit lui Adrian Gueron, directorul Centrului Comunitar Evreiesc, şi Deliei Marc, organizatoarea expoziţiei, pentru că i-au oferit posibilitatea să expună fotografiile. Activitatea sa a fost apreciată de Delia Marc, care a subliniat viziunea specială şi imaginaţia autorului şi a recomandat publicului să cunoască personalitatea lui Armand Beraru prin fotografii. O mică retrospectivă despre cariera lui Armand Beraru în Israel şi în lume a fost făcută de colonel (r) Mircea Anghel, preşedintele fotoclubului „Mihai Dan-Călinescu”, de la Cercul Militar din Craiova şi de Eugen Negrea, preşedintele Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România. (E.G.)

REALITATEA EVREIASCĂ - Nr. 542-543 (1342-1343) - 1 Iulie – 31 August 2019

...

Expoziție personală de fotografie Bogdan Negoiță E.FIAP, E.AAFR „JOCURILE EVEI” - 2019

Bogdan Negoiță este un tânăr foarte cunoscut artist fotograf craiovean care are numeroase lucrări acceptate și premiate în saloanele naționale și internaționale de fotografie. Fapt demonstrat și de titlul de E.FIAP acordat de Federația Internațională de Artă Fotografică. Deține, de asemenea, și titlul de E.AAFR acordat de Asociația Artiștilor Fotografi din România.

Bogdan a absolvit Cursul de Tehnică și Artă Fotografică organizat de Centrul Județean de Formare Profesională a Adulților în anul 2013 și încă de pe atunci a început activitatea expozițională.

A participat la numeroase workshop-uri și ture foto în țară și peste hotare, și, pe lângă o bogată experiență pe care a căpătat-o cu aceste ocazii, a acumulat un foarte important material imagistic, pe care l-a îmbogățit cu măiestrie prin procesări subtile și elegante.

Colecția cuprinde foarte frumoase și expresive portrete feminine, abordate fie în studiou, fie în diferte medii, artistul fiind un fin observator al „evei” și , în general, al universului feminin.

Bogdan Negoiță este membru al fotolcubului nostru.

Mircea Anghel A.FIAP, Hon.FICS, Hon.CPE, HON.FCPA

...

Salonul Fotografului Român, ediția a VI-a - 2019

Aflat la cea de a VI-a ediție, acest salon national de fotografie a fost inițiat începând cu anul 2014 și a fost orgaizat de un împătimit al fotografiei, Dl. Marcel Eremia, Managerul AME Design, actualmente Asociația Culturală Artă și Imagine din București.

Manifestarea anuală organizată conform unui Regulament foarte detaliat și complex, și-a propus să pună în evidență diferitele curente, artiști și școli de fotografie din România, care să exprime nivelul nobilei arte a luminii în țara noastră și să scoată în evidență creativitatea și manierele de exprimare ale fotografilor români. Salonul s-a constituit și într-un adevărat schimb de experiență între generațiile de artiști fotografi din România.

Cu o participare din ce în ce mai numeroasă de la un an la altul, Salonul este un adevărat eveniment fotografic național.

Lucrările acceptate în salon au fost printate la un înalt nivel calitativ de către organizatori, iar vernisajul s-a desfășurat în una din sălile Teatrului Național din București.

Mircea Anghel A.FIAP, Hon.FICS, Hon.CPE, HON.FCPA.

...

Salonul Zonal al Liceenilor „Oltenia în Imagini” - 2019

Asociația Culturală Craiova, Fotoclubul „Mihai Dan-Călinescu” și Fotoclubul „Mircea Faria”, organizează de 10 ani un salon local și ulterior zonal de fotografie pentru liceeni. Acesta se desfășoară împreună cu Muzeul Olteniei din Craiova, care este și gazda anuală a vernisajului expoziției finale a tinerilor liceeni.

Participarea numeroasă și calitatea deosebită a lucrărilor ne-a determinat să acordam din ce în ce mai numeroase premii tinerelor talente, lucrările fiind apreciate atât de public, cât și de reprezentanții fotocluburilor craiovene care participă la jurizare.

Dintre laureații acestui salon, în decursul anilor au fost selectați numeroși tineri care s-au înscris în fotoclubul nostru, devenind ulterior fotografi apreciați, iar uniireușindchiar să termine facultăți de fotografie în țară sau în afara țării.

Mircea Anghel A.FIAP, Hon.FICS, Hon.CPE, HON.FCPA.

...

Cunoscutul artist fotograf Hashim Memish expune la Craiova - 2019

CUVANTUL LIBERTATII”, 15 mai 2019
De Magda Bratu
 Hashi Memish 
În organizarea Fotoclubului „Mihai-Dan Călinescu”, la Galeriile de Artă ale Cercului Militar Craiova va fi vernisată astăzi, 15 mai 2019, la ora 18.00, expoziția de fotografie a cunoscutului artist fotograf Hashim Memish, din Slatina, unul dintre cei mai longevivi artiști fotografi din țară.

„Binecunoscut slătinenilor, dar și multor craioveni, pentru bunătățile cu care le încântă papilele gustative, Hashim Memish este foarte puțin cunoscut ca artist fotograf. Și totuși, este înscris în Asociația Artiștilor Fotografi din România încă de la înființarea acesteia, în anul 1957, și a avut de-a lungul anilor o foarte prolifică activitate fotografică, cu numeroase premii și medalii obținute la saloanele de fotografie din țară și din lume. 

Vă asigur că va fi o adevărată încântare să cunoașteți un asemenea om, care și-a păstrat o vitalitate și un verb excepționale, iar anii, nu puțini, parcă l-au întinerit!”, spune col. (r.) Mircea Anghel, președinte de onoare al Fotoclubului „Mihai-Dan Călinescu”.

Hashim Memish face parte dintr-o familie de albanezi care s-a stabilit în România de aproximativ 300 de ani și care a adus cu ea secretele feluritelor dulciuri: halvița, rahatul turcesc, înghețata. Dar și braga, o băutură răcoritoare a cărei rețetă sigur nu va dispărea, pentru că Hashim Memish o va transmite celor 11 nepoți și 13 strănepoți pe care îi are! 
Cofetăria lui Hashim Memish se află într-o casă din partea veche a orașului Slatina și nu este ocolită niciodată, nici de amatorii de dulciuri, nici de iubitorii de artă fotografică…

Deși de foarte mulți ani este membru al fotoclubului craiovean, cu această ocazie, Hashim Memish a primit titlul și Diploma de „Membru de Onoare” al Fotolcubului „Mihai Dan-Călinescu” din Craiova.

...

Fotoclubul „Mihai Dan-Călinescu” – dublă aniversare - 2019

Cuvântul Libertății”, 24.04.2019
De Magda Bratu

Dublă aniversare a Fotoclubului „Mihai Dan-Călinescu”: 50 de ani de la constituirea Foto-Cine Clubului Casei Armatei din Craiova și 20 de ani de la luarea actualei titulaturi. 

Evenimentul este marcat astăzi, la Galeriile de Artă ale Cercului Militar Craiova, ocazie cu care, la ora 19.00, este vernisată cea de a 21-a ediție anuală a expoziției omagiale retrospective Mihai Dan-Călinescu, intitulată „Revelații”. 
Pe data de 23 aprilie 1969, slt. Mircea Anghel împreună cu S.C. Spiru Dionisie înființau la Casa Armatei din Craiova primul Foto-Cine Club din Armata Română, care a reușit să obțină rezultate excelente atât la saloanele (inter)naționale de fotografie militară, la saloanele (inter)naționale de fotografie artistică, cât și în cadrul festivalurilor naționale, la secțiunile de film și fotografie. 

Continuatoare este azi Asociaţia Fotoclubul „Mihai Dan-Călinescu”, care între timp a obținut personalitate juridică și care a luat fiinţă pe 23 aprilie 1999, pe lângă Cercul Militar Craiova, membri fondatori fiind 12 artişti fotografi. Încă de la înfiinţare, fotoclubul a organizat un curs de Tehnică şi Artă Fotografică, pe care l-au absolvit până în prezent 1066 de tineri (45 de promoţii). Dintre aceștia, un număr de 29 de tineri au absolvit institute de învățământ superior cu profil foto în țară și peste hotare.

...

Concursul „Mesajul meu antidrog” - 2019

Fotoclubul nostru împreună cu Birou Național Antidrog Dolj organizează de 14 ani un concurs destinat elevilor de gimnaziu și de liceu, care să prezinte creații fotografice destinate să exprime activitățile cultural-artistice și sportive ale tinerilor, ca o alternativă la consumul de droguri. 

Mulți dintre laureații acestui concurs au fost cooptați să participe la Cursul de Tehnică și Artă Fotografică organizat de fotoclubul nostru, devenind apoi membri ai fotoclubului, cu activități expoziționale curente.

Mircea Anghel A.FIAP, Hon.FICS, Hon.CPE, HON.FCPA.
 

...

Salonul „Fotoclubul Anului” la Oradea - 2019

Foto Clubul „Varadinum” din Oradea a organizat un concurs-salon  care este destinat în exclusivitate fotocluburilor din România.

Contra unei taxe de participare de 23 de euro, fiecare fotoclub a avut posibilitatea să participe cu 20 de fotografii realizate de cel puțin 5 autori.

Tema a fost liberă iar organizatorii au acordat câte un set de medalii din partea AAFR (care a acordat și patronajul salonului) și un alt set de medalii din partea fotoclubului oradean.

Fotoclubul nostru a participat cu o colecție de 20 de portreterealizate de 10 membri ai fotoclubului și a obținut calificarea pe locul 5 din 17 participanți.

Mircea Anghel A.FIAP, Hon.FICS, Hon.CPE, HON.FCPA.

...

Cătălina Florescu expune fotografie de stradă la Cercul Militar Craiova - 2019

Cuvântul Libertății” 10.04.2019
De Magda Bratu

Cătălina Florescu, membră a Fotoclubului „Mihai Dan-Călinescu”, deschide astăzi, 10 aprilie 2019, la Galeriile de Artă ale Cercului Militar Craiova, prima expoziție personală, în cadrul căreia prezintă o colecție de 55 de fotografii (format mare, 40×60 cm) sub genericul „Strada”. Imaginile au fost surprinse în diferite locuri pe care autoarea le-a vizitat de-a lungul anilor și sunt selectate dintre mii de fotografii realizate de aceasta.

„Abordată, evident, este tema străzii, cu toate aspectele ei inedite și mereu în transformare. Strada noastră cea de toate zilele doar în aparență este la fel, pentru că oamenii, personajele sale pasagere, sunt cu totul altele, derulându-se de la un moment la altul ca într-o veritabilă producție teatrală, imprimând străzii acel spectacol unic și inedit mereu în schimbare, dinamic sau static, vulcanic sau monoton. Și apoi strada își modifică aspectul de la o etapă a zilei la alta, de la un anotimp la altul și de la vremea și vremurile în continuă schimbare, ce își pun amprenta, ca și anii, pe aceeași stradă, pe care noi suntem obișnuiți să o vedem la fel. Doar ochiul versat al unui fotograf, de data asta Cătălina Florescu, poate să facă diferența și să surprindă oameni, locuri, trăiri și atmosfere spectaculoase”, notează col. (r.) Mircea Anghel, președinte al Fotoclubului „Mihai Dan-Călinescu”.

Expoziția va putea fi vizitată de public până la sfârșitul acestei luni.
 

...

Expoziție internațională de fotografie a artistei Neda Siami, din Iran - 2019

De Magda Bratu
Cuvântul Libertății”, 25 martie 2019 

Astăzi, 25 martie 2019, ora 19.00, în organizarea Fotoclubului „Mihai Dan-Călinescu”, la Galeriile de Artă ale Cercului Militar Craiova are loc vernisajul expoziției internaționale de fotografie a artistei Neda Siami, din Iran. Expoziția cuprinde aproape 100 de lucrări, îndeosebi color, și se axează pe trei tematici distincte: copilăria, familia și maternitatea, reportaje din Iran și India.

Născută în anul 1986, la Mashhad (Iran), Neda Siami este directorul Diviziei Internaționale ABGINEH – Institutul de Cercetări și Studii Fotografice, precum și director al „NEDA STUDIO”, studio profesional de fotografie pentru copii. Așa se face că majoritatea colecției expuse la Craiova prezintă copii de toate vârstele, în mai multe ipostaze și ambienturi, cu variate aranjamente și recuzite. „Autoarea este deosebit de sensibilă și atentă la detalii, înfățișând lumea minunată a copilăriei cu o acuratețe și o eleganță cum puțini autori au reușit”, spune col. (r.) Mircea Anghel, președintele Fotoclubului „Mihai Dan-Călinescu”.

O atenție la fel de mare o acordă artista familiei și maternității, surprinse în imagini fiind mame care își poartă cu dragoste sarcina și o arată cu delicatețe și duioșie. „Neda Siami este și un foarte fin observator al lumii înconjurătoare, dezvăluindu-ne detaliile de arhitectură specifice Indiei și Iranului, acordând o atenție deosebită încadrării ființei umane în aceste medii”, mai spune col. (r.) Mircea Anghel, invitând publicul să vadă această expoziție deosebită.
 

...

Expoziție Armand Beraru - Haifa - Israel - 2019

Expoziția „Mozaic fotografic” a artistului fotograf din Israel este un eveniment ce aduce din nou pe simezele craiovene creațiile lui Arman Beraru, Membru de Onoare al fotoclubului nostru, bun și vechi prieten, care are multe „antecedente” 
fotografice în Banie.

Armand, cu câțiva ani în urmă, a fost inițiatorul unei expoziții itinerante care a fost vernisată în Austria, Germania, Israel și România și la care au participat patru artiști fotografi: Lothar Schörg din Salzburg (Austria), Armand Beraru din Haifa (Israel), Mircea Anghel din Craiova și Ștefan Toth din Oradea (România). Expoziția s-a bucurat de un deosebit succes în toate țările și orașele în care a fost expusă.

Tot Armand a avut numeroase acceptări și medalii la saloanele naționale de fotografie organizate de fotoclubul nostru, fiind foarte apreciat de publicul craiovean și datorită expozițiilor personale de fotografie pe care le-a avut la Craiova.

Aceeași expoziție va fi vernisată pe 9 iunie 2019 la Centrul Comunitar Evreiesc din București.

Mircea Anghel A.FIAP, Hon.FICS, Hon.CPE, HON.FCPA.

...

Expoziția Absolvenților Cursului de Tehnică și Artă Fotografică. Promoția a 46-a - 2019

În anul 1999, odată cu schimbarea denumirii fotoclubului, am hotărât ca să organizăm un curs de fotografie pe care să îl dedicăm tinerilor, pentru a transmite acestora cunoștințele noastre, ale fotografilor cu experiență, către tânăra generație.

Anual organizăm câte doua serii de cursuri a câte 5 luni, pe care până acum le-au absolvit 1077 de tineri, aceștia devenind artiști fotografi consacrați, cu numeroase lucrări acceptate și premiate la saloanele naționale și internaționale de fotografie. Dintre aceștia un număr de 30 de tineri au urmat cursurile institutelor de învățământ superior cu profil foto, atât în țară, cât și peste hotare. Iar o parte dintre ei au obținut titluri internaționale, acordate de societățile care acordă patronaje saloanelor de fotografie internaționale.

Pentru că am obținut calitatea de FORMATOR (cod COR 241205) acordată de Ministerul Educației și de Ministerul Muncii, am organizat inclusiv cursuri de calificare în meseria de fotograf.

Acest curs este recunoscut ca cel mai vechi curs de Tehnică și Artă Fotografică din țară.

Mircea Anghel A.FIAP, Hon.FICS, Hon.CPE, HON.FCPA.

...

Expoziția de grafică în tuș cu penița, Spiru Vergulescu - 2019

Încă din anii 1970 la Cercul Militar Craiova (pe atunci Casa Armatei Craiova), s-a organizat pe 15 ianuarie a fiecărui an, sărbătorirea zilei de naștere a poetului nepereche.

Chiar dacă în acea perioadă era interzisă orice manifestare care nu era dedicată cuplului dictatorial,la Casa Armatei se organizau spectacole și seri ample de poezie și muzică, la care participau actori ai Teatrului Național, Corul Filarmonicii Oltenia și cadre militare.

Organizator și regizor, era bunul meu prieten Spiru Dionisie, instructor cultural al Casei Armatei și un foarte talentat actor, regizor, scenarist, poet si fotograf.

Am menținut tradiția acestei manifestări de suflet în fiecare an, după dispariția lui Spiru Dionisie, și am pus pe simezele Cercului Militar câte o expoziție Spiru Vergulescu, un talentat și apreciat plastician peisagist din Slatina, de la care am o colecție de 60 de lucrări de grafică în tuș cu penița ce reprezintă traspuneri în imagini ale poeziilor lui Eminescu. Pe lângă acestea prezentăm și câte un moment de recitări din creația lui Eminescu.

Mircea Anghel A.FIAP, Hon.FICS, Hon.CPE, HON.FCPA.

...

PRIMUL CONCURS INTERNAȚIONAL DE FOTOGRAFIE "MIHAI DAN-CALINESCU" (2019)

Muzeul Olteniei Craiova

Photographic Society of America

2019-172

The Image Colleage Society

2019/237

Global Photographic Union

L190034

Societatea Română de Artă Fotografică DACICA

1/2019

Fotoclubul Mihai Dan Călinescu - Craiova

Ne face plăcerea să vă invătăm să participați la Primul Concurs Internațional de Fotografie organizat de Fotoclublul "Mihai Dan Călinescu" din Craiova. Detalii mai jos:

ORGANIZATOR

Fotoclubul "Mihai Dan-Calinescu" din Craiova, România.

SECȚIUNI / TEME

A- Digital: Deschisa monocrom - PSA PID Monocrom

B-Digital: Deschisa color  - color PSA PID

C- Digital: Travel Color sau Monochrome - PSA PTD Color sau Monochrom

D-Digital: Fotojurnalism color sau monocrom - PSA PJD Color sau Monochrom

TAXA DE ÎNSCRIERE

Taxa de intrare este obligatorie pentru toți participanții și este: 18 EUR sau 20 USD pentru 4 secțiuni. TVA este inclusă la taxele de intrare. Toți participanții trebuie să plătească taxa de intrare. Plata prin paypal: fotomdc25@gmail.com 

Data de închidere: 01.05.2019, ora 23:00, ora locală românească.

PREMII 

PSA Medalii de Aur, Argint,  Bronz si Mențiuni

GPU Medalii de Aur, Argint, Bronz și Mențiuni

ICS  Medalii de Aur , Argint ,  Bronz si  Mențiuni

"DACICA" RAPS Medalii de Aur, Argint , Bronz și Mențiuni

"Mihai Dan Călinescu" Fotoclub Medalii de  Aur, Argint, Bronz și Mențiuni

PRESEDINTE SALON 

 Adrian Trica  adrian.trica@gmail.com 

www.fotoclubmdc.ro

PATRONAJE:

PSA (Societatea Fotografică a Americii) - Numărul de Patronaj: PSA 2019-172 

GPU (Uniunea Globală a Fotografilor) - Numărul de patronaj: L190034

ICS (Societatea Image Colleague) - Numărul patronajului: ICS 2019/237 

Societatea Română de Fotografie de Artă "DACICA") - Numărul patronajului: RAPS

Regulament: aici.

Formularul de înregistrare: aici.

:

...

Eveniment Hai la seceriș, Bulzești, 2017

Pe 1 iulie 2017, 4 membri ai Fotoclublui Mihai Dan Călinescu (Adrian Teau, Cosmin Dragu, Claudiu Nețoiu și Mălina Nețoiu) au participat la evenimentul intitulat "Hai la seceriș" organizat de Asociația "Ars Amatoria" în satul Bulzești din județul Dolj. 

Scopul acestui eveniment, ajuns anul acesta la a doua ediție, a fost de a cunoaște frumusețea și bogăția tradițiilor românești legate de seceriș, prin reconstituirea activităților de la câmp desfășurate cu ocazia recoltării grâului.

Chiar dacă ziua se anunța deosebit de toridă (cod roșu de caniculă) lucrurile n-au stat deloc așa. Vremea a fost rezonabilă pentru o zi de "cuptor" iar gazdele evenimentului au fost de nota 10. După ce am găsit locația (chiar lângă casa scriitorului Marin Sorescu) și am cunoscut gazdele, am mers pe Dealul Trântorului (nu știm de unde vine denumirea!) pentru a ne apuca "de treabă". Pentru început, preotul satului Fărțila - Constantin Constantin - ne-a vorbit despre felul în care se muncea odinioară la câmp pe vremea când utiliajele moderne nu apăruseră. Apoi ne-am apucat de treabă, fiecare cu ce-a avut în dotare: unii cu secera, alții cu aparatul de fotografiat! După "muncă" ne-am adopostit la umbra pădurii de salcâm unde am degustat bunătățile puse la dispoziție de organizatori. Vedeta bucatelor a constituit-o, fără îndoială, pâinea de casă pregătită de soția preotului din Frățila.

...

Tură foto în Caraș-Severin

La invitația colegilor de la FotoClubul “Banatul Montan” din Reșița, în perioada 15-17 septembrie o parte din membrii fotoclubului nostru au participat la un frumos periplu fotografic în zona Reșiței, cuprinzând Dealurile Oraviței, Munții Aninei și Munții Semenic. 

Mulțumim pe aceasta cale colegilor reșițeni: Flavian Săvescu, organizatorul evenimentului, inimoasei Doamna Săvescu, colegilor Daniel Pușcău, Nicolae Dumitru Vlădulescu și Petre Dalea care ne-au primit, s-au străduit și au reușit să ne facă să ne simțim minunat.

La aceasta “misiune” au participat din partea noastră: Rucsandra Călin, Anca Roșu, Rodica Anghel, Mariana Popescu, Olguța Albiș, Clara Isvoranu, Adrian Trică, Gabriel Filip, Sorin Călin, Adrian Teau și Mircea Anghel. 

Pensiunea la care am fost cazați, situată într-o zonă superbă, undeva pe dealurile Lăpușnicelului, ceva mai departe de drumul principal și de orice așezare umană, ne-a surprins prin simplitate, confortul discret, dar dotarea deosebit de bună pentru primirea și hrănirea oaspeților. Și dacă e vorba de hrănire, trebuie să-i mulțumim colegului bănățean Nicolae Dumitru Vlădulescu ce ne-a răsfățat cu niște meniuri apreciate unanim. 

Tura foto a cuprins cele mai semnificative și mai bune de imortalizat locuri: Cascada Bigăr, Cascada Văioaga, Lacul Bei, complexul de mori de apă de la Rudăria (com. Eftimie Murgu). În plus, ieșirile la răsărit și fotografia de noapte în apropierea zonei de cazare au fost completarea ce ne mai trebuia pentru o aventură fotografică adevărată. 

...

SALONUL REGIONAL DE FOTOGRAFIE – ”OLTENIA ÎN IMAGINI” - 2018

SALONUL REGIONAL DE FOTOGRAFIE – ”OLTENIA ÎN IMAGINI”

”Oltenia – 100 de ani de la Marea Unire”

Ediţia a IX-a, 2018

REGULAMENT

Salonul regional de fotografie ”Oltenia în imagini” este continuatorul Salonului Municipal de Fotografie ”Craiova în imagini”. Salonul este organizat de Asociaţia Culturală “Craiova”, Muzeul Olteniei şi Fotoclubul “Mihai Dan Călinescu” în parteneriat cu Inspectoratele Şcolare Judeţene Dolj, Gorj, Mehedinți, Vâlcea şi cu Fotoclubul ”Mircea Faria” şi se desfăşoară sub patronajul Asociaţiei ”DACICA” Societatea Română de Artă Fotografică.

PARTICIPANŢI

Salonul este destinat tuturor elevilor de liceu din Oltenia din clasele IX-XII, pasionaţi de fotografie.

Fiecare participant poate trimite 1-3 fotografii color sau monocrom (alb-negru, sepia etc.) printate pe hârtie fotografică la dimensiunea 20×30 cm sau variante cu latura mare de 30 cm.

NU sunt admise lucrările procesate pe computer, colajele, supraimpresiunile sau cele pe care s-au aplicat diferite filtre. Singurele modificări admise sunt: reîncadrarea, corecţia luminozităţii si contrastului, remedierea defectelor (zgârieturi, pete), conversia imaginilor color in imagini monocrom (alb/negru sau sepia) şi corecţiile cromatice necesare pentru a aduce imaginea cât mai aproape de normal, de veridic.

Participarea este liberă şi nu vor fi percepute taxe de participare.

...

Concursul Internațional de Fotografie Mihai Dan-Călinescu (2020)

Fédération Internationale de l'Art Photographique

2020/207

Photographic Society of America

2020/254

Global Photographic Union

L200074-M5G,4S,4B

AAFR

004/2020

Societatea Română de Artă Fotografică DACICA

1/2020

Muzeul Olteniei Craiova

Fotoclubul Mihai Dan Călinescu - Craiova

Ne face plăcerea să vă invătăm să participați la cea de-a doua ediție a Concursului Internațional de Fotografie organizat de Fotoclublul "Mihai Dan Călinescu" din Craiova.

Detalii mai jos:

ORGANIZATORI

Fotoclubul „Mihai Dan-Călinescu” din Craiova și Muzeul Olteniei din Craiova, România.

SECȚIUNI / TEME

A- Digital: Deschisa monocrom - DC (FIAP TRAD)

B- Digital: Deschisa color  - DM (FIAP color)

C- Digital: Călătorii Color sau Monocrom

TAXĂ DE ÎNSCRIERE

Taxa de intrare este obligatorie pentru toți participanții și este: 18 EUR sau 20 USD pentru 3 secțiuni. TVA este inclusă la taxele de intrare. Toți participanții trebuie să plătească taxa de intrare. Plata prin paypal: fotomdc25@gmail.com 

Data de închidere: 01.07.2020, ora 23:00, ora locală a României.

PREMII 

  • FIAP Medalii de Aur, Argin, Bronz și Mențiuni
  • PSA Medalii de Aur, Argint,  Bronz si Mențiuni
  • GPU Medalii de Aur, Argint, Bronz și Mențiuni
  • AAFR  Medalii de Aur, Argint,  Bronz și Mențiuni
  • "DACICA" SRAF Medalii de Aur, Argint, Bronz și Mențiuni
  • "Mihai Dan Călinescu" Fotoclub Medalii de  Aur, Argint, Bronz și Mențiuni
  • FIAP - Cel mai bun autor

PREȘEDINTE SALON

 Adrian Trica  adrian.trica@gmail.com 

www.fotoclubmdc.ro

PATRONAJE:

  • FIAP (Federația Internațională de Artă Fotografică) - Numărul de Patronaj: 2020/207
  • PSA (Societatea Fotografică a Americii) - Numărul de Patronaj: PSA 2020/254 
  • GPU (Uniunea Globală a Fotografilor) - Numărul de patronaj: L200074-M5G, 4S, $B
  • AAFR (Asociația Artiștilor Fotografi din România) - Numărul de Patronaj: 004/2020
  • DACICA SRAF (Societatea Română de Fotografie de Artă "DACICA") - Numărul patronajului: 1/2020

Regulament: aici.

Formularul de înregistrare: aici.

...

Intra in cont

Concurs

Concursul Internațional de Fotografie Mihai Dan-Călinescu (2020)

Concursul Internațional de Fotografie Mihai Dan-Călinescu (2020)