Ca partener și coorganizator a fost Muzeul Olteniei din Craiova, prin directorul său, Dl. Florin Ridichie. Muzeul a găzduit și vernisajul expoziției finale și ne-a facilitat printarea catalogului, precum și alte cheltuieli necesare desfășurării unui asemenea eveniment.
Acest salon internațional de Fotografie are în spate alte șapte saloane naționale care au purtat, și acestea, numele marelui om, avocat și artist fotograf craiovean, Mihai Dan-Călinescu. În România,și nu numai, a fost o premieră ca un salon de fotografie să poarte numele unui artist fotograf reprezentativ pentru zona sa geografică.
Deși am întâmpinat greutăți în obținerea patronajului FIAP, am organizat salonul chiar fără patronajul acestui for internațional, având aprecieri din toată lumea pentru corectitudinea jurizării și pentru catalogul deosebit pe care l-am realizat. Au acordat patronaje PSA (Photographic Society of America), GPU (Global Photographic Union), ICS (The Image Colleague Society), DACICA SRAF (DACICA Societea Română de Artă Fotografică).
Au fost înscriși la acest salon 106 participanți, de pe toate continentele (mai puțin Africa), cu peste 1500 de lucrări, înscrise la cele patru secțiuni și am acordat în final un număr de 96 de medalii și mențiuni pentru cele peste 500 de lucrări acceptate. Calitate lucrărilor acceptate și premiate a fost deosebită și apreciată de toți participanții la vernisaj și cei înscriși în secțiunile salonului.
Vernisajul s-a bunurat de o prezență numeroasă atât din țară cât și de peste hotare.
Mircea Anghel A.FIAP, Hon.FICS, Hon.CPE, HON.FCPA.